În volumul II, se expune totalitatea calculelor, estimărilor pentru obţinerea seriilor de indicatori ai temei, precum şi metodologia de constituire a acestora pe sectoare, ramuri şi activităţi economice până la agregatele de sinteză, exprimate în valori comparabile – în preţuri lei 1913. Se înfăţişează astfel întregul sistem de elaborare a acestora, în formă detaliată şi sistematică, precum şi rezultatele de sinteză şi agregatele finale ale produsului intern brut pentru anii 1862-1947.

      Această perioadă, din punct de vedere economico-social, pentru România reprezintă etapa determinantă de construcţie statală şi de instituţionalizare a noilor structuri, de modernizare şi de transformări fundamentale în componentele sociale, de europenizare a ţării.

      Societatea românească, venită din stările retardate feudale, a fost astfel, aşezată, chiar dacă nu la nivelul ţărilor occidentale, pe structuri marfar-băneşti, pe tipul proprietăţii şi muncii libere (după 1864) pe temeiurile drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti consacrate, deşi la început juridic-formal, de Constituţia modernă din 1866.

     Legiferarea şi instituţionalizarea modernă, europeană a vieţii publice, obligativitatea şi extinderea ştiinţei de carte în popor odată cu reformarea rânduielilor rurale, etc., acestea au descătuşat o mare parte din energiile umane, au declanşat resorturile obiective şi subiective de asimilare a cunoştinţelor, a tehnicilor şi tehnologiilor maşiniste din străinătate, a ştiinţelor în universităţile recent create. Prin importul de capitaluri externe, prin introducerea revoluţiei industriale în economie, a căilor ferate, a extinderii pieţei româneşti şi includerii sale în circuitele europene de mărfuri, capitaluri şi specialişti, accelerate de noile mijloace de transport şi telecomunicaţii s-au amplificat importurile şi exporturile, cu rezultate fără precedent, de valorificare a forţelor de producţie autohtone; a fost saltul de sporire a producţiei sociale peste ritmul sporului demografic, specific secolelor trecute.