Studiul raţional al educaţiei printr-o metodologie specifică de cercetare are un rol important. Preocupările recente de epistemologie pedagogică oferă posibilităţi noi în abordarea ştiinţifică a domeniului şi în precizarea rolului cercetării în educaţie. Cercetarea vizează diferite probleme ale educaţiei, poziţionate pe două dimensiuni:

- dimensiunea  ştiinţelor educaţiei, adică a disciplinelor care se ocupă de educaţie: istoria educaţiei, sociologia educaţiei, psihologia educaţiei, planificarea educaţiei, economia educaţiei etc.;

- dimensiunea rezolvării problemelor “acute” ale educaţiei, cum ar fi: succesul şi eşecul şcolar, egalizarea şanselor, management educaţional, formarea cadrelor didactice, informatizarea învăţământului.

      Fiecare dimensiune menţionată se confruntă cu probleme care trebuie soluţionate. Practica a demonstrat că la situaţiile nou-întâlnite nu mai sunt utile soluţiile aplicate în trecut, fiind necesare din partea cadrelor didactice, a managerilor educaţionali, a tuturor celor care activează în învăţământ noi compe­tenţe. Acestea se formează cu prilejul stagiilor de formare şi se exersează în activitatea didactică. Cercetarea în educaţie trebuie abordată cu curaj. Considerăm că reticenţa în faţa cercetării educaţiei, a problemelor cu care se confruntă zilnic cadrele didactice se datorează unei deficienţe la nivelul formării iniţiale a cadrelor didactice. Dacă lipseşte sau este slab resimţită formarea iniţială ca viitori cercetători cadre didactice, atunci evident că temele propuse în stagiile de formare continuă nu pot genera decât reticenţe sau anxietate. Nu propunem transformarea educatorilor în oameni de ştiinţă, dar o minimă abilitare a lor în domeniul cercetării este necesară. Schimbările calitative în educaţie se obţin prin inovarea pedagogică, ca formă superioară a cercetării educaţiei. Cel mai adesea, inovaţia este asociată cu reforma, deoarece “obiectivul este determinarea instalării, acceptării şi utilizării unei schimbări în diferite probleme” (A.Huberman, 1999).

Autorii