Trebuie să fim de acord cu faptul că numeroase studii circumscrise analizei economico-financiare se focalizează pe previziunea falimentului, dar aceasta nu sugerează neapărat faptul că analiştii financiari sunt persoane în mod fundamental pesimiste. Aceasta se întâmplă pentru că falimentul este mai uşor de definit din punct de vedere metodologic decât succesul.

      Într-o perspectivă mai largă este favorabil ca firmele neprofitabile sau care asigură performanţe nesatisfăcătoare să oprească afacerile pentru că se creează o breşa prin care angajaţii şi capitalul investit (partea ce mai poate fi recuperată) să fie reorientaţi către zone profitabile. Dar, a „prevedea înseamnă a guverna“, deci este important să poţi cunoaşte aprioric şansa ca o întreprindere să intre în colaps.

      Importanţa predicţiei falimentului şi înţelegerea cauzelor este în cele din urmă o chestiune practică şi pragmatică. Costurile directe ale falimentului (taxe legale, onorariile contabililor, avocaţilor etc.) sunt scăzute în comparaţie cu scăderea de valoare a firmei (pierdere pentru acţionari şi creditori). Orice progres în identificarea cauzelor falimentului şi în capacitatea predictivă a modelelor poate minimiza costurile discutate.

      Analiza pe baza ratelor are o istorie de peste un secol şi continuă să ocupe un loc major în „trusa de instrumente“ a oricărui analist financiar. Acest lucru se datorează într-o măsură importantă includerii analizei discriminante în câmpul metodologic al analizei economico-financiare. Atât cercetătorii, cât şi practicienii şi utilizatorii de analiză sunt de acord că ratele financiare pot furniza un profil al întreprinderii, a particularităţilor economice şi avantajelor competitive ale acesteia, precum şi a caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale specifice. Prin extensie, înseamnă că ele sunt utile în realizarea unui profil al succesului/insuccesului întreprinderii.

      În fond utilitatea ratelor financiare poate fi susţinută doar prin testarea pentru un scop particular. Scopul ales prin această carte a fost predicţia falimentului, utilizând ca „motor de testare“ metoda analizei discriminante.

      Este important să reţinem că predicţia falimentului nu este unica utilizare posibilă, dar reprezintă un punct de plecare de la care s-a putut construi o verificare empirică a utilităţii ratelor pentru analiza întreprinderilor româneşti.

      Multe din insatisfacţiile legate de Conturile Anuale şi de informaţia furnizată de contabilitate în general se leagă de utilizarea incorectă sau insuficientă a informaţiilor respective. Lucrarea propusă ilustrează tocmai beneficiile pe care le implică utilizarea informaţiei financiar-contabile într-o manieră holistică şi testată pe realitate.

      Demersul practic pe care îl realizăm s-a concretizat în primul model românesc de previziune a falimentului bazat pe analiza discriminantă. Aceasta se dovedeşte a fi un instrument simplu şi eficient de a evita să pierdem bani, fiind clare beneficiile unui asemenea demers atât pentru sectorul privat (persoane şi instituţii), cât şi pentru sectorul public.

      Este de aşteptat ca şi în cazul ţării noastre, după o dezvoltare a cercetărilor din mediul academic, ştafeta să fie preluată de mediul instituţional, care beneficiază de o capacitate superioară (infrastructura pentru cercetare, acces la baze de date) şi de un interes major (să ne gândim la autorităţile însărcinate cu supravegherea pieţei financiare, a băncilor etc.)

 

Autorul