Descriere:
Abordând problematica ştiinţei mărfurilor în relaţie cu aspectele practice ale comercializării produselor, lucrarea defineşte cadrul conceptual al standardizării, evidenţiind principalele preocupări în domeniu pe plan naţional, în Uniunea Europeană şi la nivel internaţional. De asemenea, sunt prezentate cele mai recente orientări privind ambalarea, marcarea şi etichetarea mărfurilor, în relaţie cu exigenţele actuale privind protecţia mediului.
Un loc deosebit îl ocupă modelele de sisteme de management al calităţii propuse de standardele internaţionale ISO 9000, cu evidenţierea exigenţelor definite de noua ediţie a acestor standarde.
În continuare sunt prezentate metodele de analiză a mărfurilor, precum şi indicatorii de evaluare a calităţii produselor.
De asemenea, sunt evidenţiate preocupările actuale privind certificarea conformităţii, garantarea calităţii produselor şi serviciilor şi cele referitoare la protecţia consumatorului.