Lucrarea se derulează pe şapte capitole. Des­chiderea este asigurată de instrumentarea analizei performanţelor întreprinderii prin prisma unei situaţii financiare care devine din ce în ce mai mult parte egală a clasicelor documente de sinteză, bilanţul şi contul de profit şi pierdere. Este vorba despre tabloul fluxurilor de trezorerie care, dincolo de interpretarea stării şi evoluţiei lichidităţii întreprinderii şi în complement cu o situaţie a rezul­tatelor, bazată pe informaţiile generate de o contabilitate de angajamente, vizează şi indicatorii de eficienţă. Să nu uităm locul şi rolul pe care îl joacă fluxurile de trezorerie în structurile modernizate ale cadrelor contabile conceptuale şi în măsurarea unor elemente care compun situaţiile financiare.

     Capitolul al doilea repune în discuţie problema retratării informaţiilor contabile, în condiţii de inflaţie. Temă ignorată de normalizarea şi practica, în ţara noastră, chiar dacă economia românească a fost, timp de zece ani, una hiperinflaţionistă, ea va suscita încă interes, prin deschiderea internaţională a întreprinderilor mari, din spaţiul economic al României, ca să nu mai vorbim de faptul că organismul internaţional de contabilitate reanalizează retratarea la inflaţie, într-o perioadă de profundă îmbunătăţire a referenţialului său.

     Prezenţa fiscalităţii în contabilitate se constituie în studiul realizat de capitolul al treilea. Un măr al discordiei, atâta timp cât o contabilitate financiară, în ton cu contemporaneitatea, are drept ţintă obţinerea de imagini fidele. Acest raport (contabilitate-fiscalitate) induce în gândirea internaţională una dintre cel mai greu accesibile metodologii de soluţionare.

     Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale (capitolul al patrulea) au devenit probleme spinoase, în contextul transformărilor în economia ţării noastre: în perioada de tranziţie, pentru regândirea fostelor întreprinderi, organizate după regulile centralizării şi planificării, în întreprinderi supuse procesului de privatizare şi operaţionale în condiţii de respectare a comanda­mentelor de piaţă, iar astăzi, pentru că, nu-i aşa, trebuie să acceptăm că viabilitatea entităţilor economice este mai degrabă un vis, realitatea plasându-le în procesul normal al creării, dezvoltării şi morţii (dizolvare şi lichidare).

     Opusă celor două procese anterioare, reorganizarea societăţilor comer­ciale este susţinerea vieţii lor prin diverse căi, în primul rând prin fuziune. Este ceea ce constituie substanţa capitolului al cincilea. Autorul prezintă soluţii de evaluare şi de realizare practică a fuziunilor, care sfidează, în mod elegant, simplismul normelor gândite, odinioară, de normalizatorii români.

     Grupările de întreprinderi (capitolul al şaselea) reprezintă o temă nova­toare a consolidării conturilor. Pe axa convergenţei referenţialelor contabile, organismul internaţional de normalizare (IASB) evoluează „după chipul şi asemănarea“ organismului american (FASB). Gruparea întreprin­derilor se con­cen­trează în zona singurei metode acceptate, astăzi, la nivel mondial, metoda achiziţiei. Evaluarea la valoarea justă câştigă tot mai mult teren, în zona măsurării contabile, iar fondul comercial se depreciază pe baza unui test care, urmând calea deschisă anterior, de standardul IAS 36, licitează previzionarea, abandonându-se cea clasică, privind amortizarea acestui activ imaterial.

     În sfârşit, conturile consolidate se constituie în marea provocare pentru Europa contabilă, pe fondul trecerii la sistemul IAS-IFRS. Consolidarea este domeniul preferat, în studiile lui Marian Săcărin şi, în mod aşteptat, el îi acordă un loc preferenţial.

 Profesor universitar doctor
Niculae Feleagă,
coordonatorul ştiinţific al colecţiei
„Biblioteca de Contabilitate“