Am dorit să începem demersul intelectual din această carte cu câteva aspecte legate de practica multimilenară a contabilităţii, care încă suscită discuţii în mediile academice. Desigur, s-ar putea ridica şi următoarea întrebare: oare de ce să ne ocupăm de istoria contabilităţii, când momentul actual aşteaptă nenumărate rezolvări contabile, într-o lume a afacerilor tot mai globală, dinamică şi complexă?

      Începem cu istoria fiindcă astăzi sunt puse în discuţie noi teze privind apariţia şi dezvoltarea contabilităţii. Întâi, este vorba de punerea în circulaţie, de specialişti în istoria scrisului şi în istoria antică, a tezei după care contabilitatea este considerată ca factor declanşator de cultură şi civilizaţie, fiind la originea scrierii cuneiforme, apărute acum cinci mii de ani la popoarele mesopotamiene: „Contabilitatea a dat naştere scrisului, ca şi calculului abstract, şi nu invers, cum s-a crezut în mod tradiţional.“ Apoi, în lumea universitarilor contabili s-a repus în discuţie tema legată de apariţia contabilităţii moderne, în partidă dublă, fiind acreditată ipoteza conform căreia italienii din oraşele-state medievale ar fi împrumutat tehnica contabilităţii în partidă dublă de la arabi. Această supoziţie vine în contradicţie cu teza bine cunoscută după care partida dublă a fost inventată în secolele XIII-XIV de negustorii din oraşele-state italiene. Apoi, deşi suntem adepţi ai tezei că „istoria nu se repetă“, ne interesează istoria contabilităţii pentru ameliorarea practicilor contabile actuale şi creşterea forţei explicative a modelelor teoretice folosite în pedagogia universitară a contabilităţii.

      Apoi, periplul nostru din această lucrare se ocupă de contabilitate privită ca o „construcţie“ intelectuală, o formă de reprezentare a unei realităţi. Ca orice formă de cunoaştere raţională, ea este proprie omului, este un fenomen social. De aceea, am urmărit să dezvoltăm o analiză asupra contabilităţii atât ca formă de cunoaştere ştiinţifică, cât şi ca practică socială (normalizată), care traver­sează astăzi o perioada caracterizată adesea prin „prefixul“ post, adică: post-co­munism, atunci când ne referim la redefinirea modelului contabil al firmelor din ţările ex-comuniste care au abandonat modelul contabil specific economiei etatiste, în favoarea unei contabilităţi adecvate economiei de piaţă; post-in­dustrializare, dacă ne gândim la mutaţiile pe care le suferă în special conta­bilitatea firmelor din ţările occidentale, cu economii caracterizate prin dezvoltarea puternică a activităţilor de servicii imateriale, financiare şi de înaltă tehnologie, în cadrul unor întreprinderi care activează la nivel global, într-o gamă largă de domenii şi cu un grad mare de socializare a capitalului, aflat în mâna unui acţionariat tot mai dispersat; post-modernism, dacă avem în vedere că paradigmele tradiţionale nu mai reuşesc să ofere o legitimitate discursului ştiinţific din contabilitate, în condiţiile în care teoriile normative nu satisfac criteriile de „ştiinţificitate“ valabile în orice domeniu consi­derat ştiinţific, iar pozitivismul contabil, la fel ca orice alt discurs pozitivist din ştiinţele sociale, transformă contabilitatea într-o mecanică socială de tip deter­minist, lipsită de orice finalitate etică şi deci de perspectiva umană.

 

 Autorul