Cititorii volumelor II şi III ale prezentei lucrări vor fi poate surprinşi de folosirea expresiei “norme contabile internaţionale”, în timp ce, în reglementările normalizatorilor români (Ministerul Finanţelor), se utilizează expresia “standarde contabile internaţionale”. Explicaţia dată de autor este una simplă: am preferat formula norme, de sorginte franceză (normes), considerând-o mai apropiată de uzanţele româneşti, în locul formulei standarde, de sorginte anglo-saxonă (standards).

      Tratarea normelor contabile internaţionale în două volume (II şi III) s-a făcut numai din raţiuni editoriale. În schimb, împărţirea subiectului în cauză pe capitole este un punct de vedere al autorului, explicat prin raţiuni pedagogice.

      Totodată, mă simt obligat să semnalez că IASC este un organism extrem de sever în apărarea patrimoniului său de creaţie profesională. Conştient de această rigoare, afirm în schimb că organismul internaţional mi-ar fi mai degrabă dator pentru efortul meu de decantare, comparare, exemplificare, prezentare a consecinţelor aplicării normelor asupra interpretării informaţiilor degajate din situaţiile financiare. Ca să nu mai vorbim despre ceea ce înseamnă cota de contribuţie a autorului şi dificultăţile întâmpinate pentru găsirea unor formulări mai “fericite” în limba română.

 

Autorul