Lucrarea se transpune în contextul realizării în România a unei economii de piaţă funcţională, care să asigure un transfer cât mai echitabil al activelor la valoarea lor intrinsecă. Echilibrarea cererii şi ofertei în jurul preţului echitabil atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător va constitui condiţia esenţială pentru democratizarea vieţii economice româneşti şi pentru eliminarea „privilegiilor“ de care se bucură unii deţinători de monopoluri private sau publice în economie.

     În ciuda „tinereţii“ de circa 60 de ani de consacrare ştiinţifică, teoria şi practica finanţelor corporative oferă un instrumentar conceptual şi metodologic propriu, coerent şi pertinent pentru liberalizarea vieţii economice. Pe drept cuvânt se afirmă că finanţele (corporative), prin funcţia lor de evaluare, oferă o alternativă la teoria preţurilor. Întreaga cercetare financiară se centrează în jurul a trei concepte fundamentale: rentabilitatea, riscul şi valoarea. Estimarea valorii intrinseci a activelor, identificarea diferenţelor dintre preţul observabil şi valoarea calculată şi eliminarea oportunităţilor de arbitraj (de speculaţie) a acestor diferenţe reprezintă preocupările majore ale finanţelor.

     Paradigma actuală a finanţelor sub care se dezvoltă aceste investigaţii ştiinţifice este creşterea valorii întreprinderii, a valorii capitalurilor investite de acţionari şi împrumutători în activele acesteia. Sub această paradigmă, toate căile de creştere a rentabilităţii la un nivel de risc asumat sau, invers, toate posibilităţile de diminuare a riscului, la un anumit nivel de rentabilitate scontată, se identifică în posibile demersuri valorizatoare ale capitalurilor investitorilor. Din această perspectivă, noţiunile de valoare adăugată, profit net, prag de rentabilitate, primă de risc, rată a îndatorării etc. dobândesc poziţii privilegiate în teoria şi practica financiară.

      Prezenta lucrare este construită pe cele trei modalităţi de manifestare a finanţelor (corporative): ca teorie, ca politică şi ca practică financiară. Elementele comune ale celor trei părţi sunt căutarea şi fundamentarea rentabilităţii normale la nivelul de risc al plasamentului de capital în întreprindere sau în proiectele noi de investiţii. Aceasta se compară cu rentabilitatea obţinută sau estimată că se va obţine din exploatarea activelor cumpărate. Se va putea măsura astfel creşterea valorii investiţiei de capital în aceste active.