Această carte încearcă să ofere un răspuns la una dintre dificultăţile teoretice majore ale sociologiei actuale: lipsa unui model satisfăcător al raţionalităţii. Realitatea social-­umană este rezultatul activităţii umane, fiind deci fundată pe decizii. De modul în care oamenii iau decizii, de proce­sele raţionale care stau la baza acestora depind într-o mă­sură semnificativă multe dintre particularităţile fenomenelor sociale şi umane.

      Filosofia clasică a oferit un model de raţionalitate fun­dat pe presupoziţia certitudinii. Omul îşi formulează, mai întâi, în mod clar problema de rezolvat, identifică soluţiile posibile, le analizează luând în considerare toate semnificaţiile acestora şi alege în final soluţia cea mai bună. Acest model clasic de raţionalitate este, în el însuşi, mai presus de orice critică. O singură rezervă se poate formula în legă­tură cu el, care este însă crucială. Un asemenea model este adecvat pentru descrierea comportamentului uman în con­diţii de completitudine a cunoştinţelor. Situaţiile reale de decizie, în marea lor majoritate, nu satisfac însă această condiţie. Decidenţilor le lipsesc mereu unele dintre cunoş­tinţele relevante pentru luarea deciziilor. Presupoziţia tacită pe care modelul clasic al raţionalităţii o făcea este că şi în această situaţie modelul raţionalităţii certe se aplică, dar incomplet, imperfect. În consecinţă, comportamentul uman, individual şi colectiv, ar trebui să fie comportamentul unui asemenea decident raţional. În realitate însă el se dove­deşte a fi semnificativ diferit de aşteptările care decurg din acest model al raţionalităţii.