Lucrarea de faţă se vrea a fi una de economie, mai precis, de macroeconomie. Ţinând seama de marile sfidări demografice cu care se confruntă multe economii ale lumii, inclusiv România, am început expunerea problemelor analizate cu prezentarea structurilor anacronice şi a tendinţelor atipice ale populaţiei ţării noastre.

      Dubla ipostază a populaţiei este cercetată din multiple unghiuri în toate celelalte capitole ale lucrării. Evident, accentul a fost pus pe statutul populaţiei ca populaţie activă disponibilă şi, îndeosebi, ca populaţie efectiv ocupată în diversele activităţi producătoare de bunuri materiale şi prestatoare de servicii.

      Pe baza şi în contextul interdependenţelor arătate ocuparea şi structurile generale ale acesteia la nivel macroeconomic au fost privite ca rezultat al agregării ofertelor individuale de muncă, oferte exprimate liber, pe bază de contract.

      Ocuparea resurselor de muncă sau folosirea capacităţilor omului de a obţine cele necesare existenţei şi dezvoltării sale a fost privită din punctul de vedere al persoanelor apte de muncă (ocupate vs. nonocupate), din punctul de vedere al timpului de muncă  al fiecărei persoane în totalul timpului său, precum şi din cel al fondului total de muncă (de potenţial de muncă) al unei comunităţi umane, al unei ţări. Ca urmare, mărimea absolută şi mărimea relativă a populaţiei ocupate, ca şi fondul total de muncă dintr-o economie într-un anume orizont de timp, sunt privite ca variabile agregate ale orelor de muncă efectuate de persoanele ocupate în acea economie şi în acel orizont de timp.

      În continuarea acestui obiectiv general, am căutat să clarificăm, în spiritul realităţilor contemporane şi pe baza noilor cuceriri ale ştiinţelor sociale, conţinuturile conceptelor de ocupare, ocupare optimă, de echilibru, ocupare eficientă a resurselor de muncă.

Autorii