Deşi înfrăţită cu literatura, iar dintre slujitorii săi s-au recrutat mulţi scriitori, avocatura română nu s-a bucurat până în prezent de întocmirea şi publicarea istoriei sale. Unele tentative au fost, şi chiar câteva realizări sectoriale. Aşa, de pildă, în numărul din 15 noiembrie 1918 al revistei „Palatul de Justiţie“ sub titlul “Pentru o istorie a Baroului român“ avocatul craiovean Dem D. Stoenescu inaugura o rubrică în cadrul căreia s-au publicat o serie de documente importante pentru trecutul profesiei noastre. A urmat apoi publicarea unor istorii ale anumitor barouri, iar spre sfârşitul anilor 1930 s-au întocmit istorii pe regiuni istorice, precum acea Istorie a avocaturii în Moldova (vol. I, 1938).

      Cartea de faţă reprezintă, din această perspectivă, o lucrare de pionierat, cu toate neajunsurile şi lacunele unei atari întreprinderi.

      Primul volum cuprinde istoria avocaturii române de la începuturi până la primul război mondial, urmând ca secundul să acopere perioada de atunci şi până în prezent.

 

Autorul