A scrie o carte despre bazele genetice ale trăsăturilor de personalitate ale fiinţei umane mi s-a părut la început extrem de tentant şi totodată o mare provocare. Plecam de la considerentul general că, în fond, trăsăturile de caracter, temperamentul, comportamentul, inteligenţa, stările afectiv-emoţionale etc. nu sunt, în cele din urmă, decât aspecte de fenotip, cu nimic diferite de culoarea ochilor sau a părului, de înălţimea corpului uman şi greutatea acestuia etc. Ca şi alte trăsături ereditare umane, şi trăsăturile de personalitate au un substrat ereditar mendelian „clasic“ sau reprezintă consecinţa interacţiunilor genice, cu efect aditiv, ce respectă regulile bine cunoscute ale Geneticii cantitative, incluzând efecte de heterozis sau de regresie, precum şi interacţiunii de tip epistazie.

 

      Din studiul transdisciplinar, în care sunt angajate Teologia, Etologia, Psihologia, Evoluţionismului, Genomica şi Istoria civilizaţiilor, pot fi trase concluzii de o remarcabilă valoare pentru omul contemporan, pentru factorii de conducere, politicieni, sociologi, economişti ş.a., care, din când în când, trebuie să-şi pună întrebarea Quo vadis, Homo sapiens?!

 

Autorul