Profuziunea de scrieri care au în titlu sau în cuprins noţiunea de ecologie se datoreşte faptului că el a căpătat astăzi o extensiune extrem de mare. De la o noţiune pur biologică el acoperă astăzi protecţia mediului, protecţia omului împotriva deteriorărilor de mediu, probleme legate de relaţiile interumane şi de spiritualitatea omului. Se vorbeşte de ecologie în contextul tuturor factorilor de mediu (ecoagronomie, ecosilvicultură, ecopedologie, ecotoxicologie, ecofiziologie etc.) dar şi de ecologie umană, de la ecourbanism până la ecoteologie! A scrie un tratat sau măcar o carte de informare care să atace toate aceste probleme este desigur aproape imposibil.

      De fapt lucrarea de faţă nici nu are această intenţie. Ea nu se vrea o radiografie a stării ecologie a globului, dar plecând de la constatarea, poate uneori sumară, a acestei stări, încearcă să scruteze viitorul. Punctul de plecare îl constituie modelele globale realizate în anii ’70, unele ca rapoarte către Clubul de la Roma, reevaluate cu datele la zi în ce priveşte creşterea demografică, a necesarului de hrană şi de produse industriale, creşterea poluării şi diminuarea resurselor naturale şi ale biodiversităţii. Concluziile sunt grave deoarece se pare că am ajuns la capătul suportabilităţii globului în ce priveşte necesarul pentru vieţuire a unei populaţii în creştere exponenţială şi a absorbirii deşeurilor create de ea. Raporturile dintre om-societate-natură s-au deteriorat ceea ce impune o nouă orientare a acţiunii umane. Aceasta trebuie făcută pe două căi, a strategiei şi a acţiunii politice, corespunzând celor două tipuri de ecologii: politica ecologică şi ecologia politică.

Autorul