În cazul României, având în vedere nivelul de dezvoltare economică şi obiectivele asumate de integrare economică şi politică, atât în structurile euro-atlantice, cât şi în Uniunea Europeană fluxurile de asistenţă pentru integrare se suprapun şi sunt concomitente cu cele pentru dezvoltare. Asistenţa nerambursabilă pentru integrare acordată de UE ţărilor în tranziţie, foste ţări cu economie de comandă, este un fenomen relativ nou în planul cercetării, chiar şi în contextul în care o parte din ţările candidate au aderat la UE, întrucât impactul general al AEN nu poate fi cuantificat pe perioade şi termene scurte. Puţine sunt cercetările legate de implicaţiile şi efectele economice ale asistenţei externe nerambursabile asupra economiei româneşti. De multe ori, asistenţa nerambursabilă pentru integrare este considerată aprioric ca generând un avantaj absolut, incontestabil, indiferent de condiţiile în care aceasta se derulează. În practica asistenţei însă, se pot constata şi efecte precum necorelarea obiectivelor AEN de către emitenţi, existenţa unor obiective implicite, mai puţin evidente sau transparente atât la emitenţi, cât şi la receptori, capacitate scăzută de utilizare a fondurilor sau folosirea lor ineficientă sau necorespunzătoare ş.a.