Problematica riscului în conotaţie managerială „a explodat" de câţiva ani devenind una dintre temele preocupante din activitatea economică. Trebuie recunoscut că subiectul îşi merită interesul şi, poate, surprinzătoare este doar întârzierea cu care oamenii au conştientizat importanţa lui. Să acceptăm, că seria evenimentelor neplăcute care au animat şi încă animă viaţa economică actuală s-a constituit în factor favorizant pentru această situaţie.

      Pe de altă parte, dacă pornim de la premisa, susţinută de toate filozofiile lumii, că schimbarea este singura constantă a lumii în care trăim, iar, pentru noi, trecutul este singurul timp pe care-l cunoaştem considerând, ca şi Aristotel, Părintele Augustin ş.a., că prezentul este doar linia de demarcaţie (fără dimensiune) dintre trecut şi viitor, atunci s-ar putea să ne găsim în eroarea să credem că viitorul este un trecut „îmbogăţit" prin acumulări calitative. Dar, şi aşa, ni se spune, în altă parte, că „acumulările cantitative generează schimbări calitative". Deci, judecăţile noastre predictive vor fi, în mod obiectiv, viciate de această „gherilă" pe care o aduce schimbarea în raport cu extrapolarea tendinţelor trecutului în viitor. Pentru mine, aceasta este cauza riscului şi am speranţa că nu sunt în contradicţie cu ideologia promovată de cei doi autori. De pe această platformă, mi s-ar părea că riscul se desfăşoară în două gradualităţi. În prima, cea mai uşoară, lucrurile s-ar putea desfăşura în viitor, într-un scenariu nefavorabil pe care ni l-am imaginat înainte. În a doua gradualitate, mai dificilă, situaţia s-ar putea să evolueze în viitor, după un scenariu pe care nici măcar nu ni l-am imaginat anterior. Amândouă tipurile de risc sunt posibile, acceptând şi o altă premisă a existenţei umane, poate convergentă cu premisa schimbării, că mereu ceea ce ştim este mult mai puţin decât ceea ce nu ştim. Şi, aceasta, chiar în condiţiile în care admitem acumularea fără precedent a cunoştinţelor în ceea ce H. Bloom denumea „creierul global", cunoştinţe care, datorită mijloacelor actuale de comunicare, pot deveni accesibile carierelor individuale.

Prof. dr. ing. ec. Ioan Abrudan