Descriere:
Cartea de faţă este structurată într-o manieră logică şi cronologică pornind de la noţiuni, teorii şi concepte aparţinând conţinutului mecanismului inflaţiei. Am pus accentul pe cercetarea inflaţiei contemporane, ca inflaţie structurală generalizată.
Am examinat apoi geneza şi determinarea inflaţiei. Această problematică este axată pe determinarea multifactorială a inflaţiei şi pe explicarea spiralei inflaţioniste. Este inclus aici un punct de vedere original cu privire la cauzele inflaţiei în SUA, elaborat de J. K. Galbraith şi folosit de noi la analiza situaţiei inflaţiei în România.
În prelungirea unor astfel de aspecte, am lărgit aria cercetării în care am inclus: indicele preţurilor de consum, deflatorul produsului intern brut, vectorul autoregresiv (VAR), determinările monetare specifice ale inflaţiei – menite să furnizeze informaţii utile pentru deciziile referitoare la mărimea masei monetare (banii interiori şi banii exteriori) –, urmărindu-se realizarea unei convergenţe de performanţă nominală şi reală.
Un loc important în analizele mele îl ocupă costurile (efectele) inflaţiei structurale, cu referire specială la economia României. În acest context, am urmărit să realizez aspectele favorabile ale unei inflaţii scăzute, care să arate riscuri acceptabile pentru investitori, adică diferenţiale ale dobânzii, precum şi pentru marea masă a consumatorilor cu venituri modice şi fixe.
Desigur, cercetarea am finalizat-o cu politicile antiinflaţioniste (de inducere a procesului inflaţionist în limite normale). Am relevat fundamentele teoretico-metodologice şi practice ale acestor politici şi ale multiplelor ţinte urmărite de ele. Subliniez, în această parte a lucrării, importanţa acţiunilor specialiştilor pentru asigurarea unor emisiuni monetare bine controlate ale BNR, a unui deficit bugetar extern controlat. În asemenea împrejurări, măsurile antiinflaţioniste în România pot avea efecte benefice, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici şi economia naţională în ansamblul ei.
Autorul