Descriere:
Dezvoltarea autonomiei financiare la nivelul administraţiilor locale presupune, printre altele, descentralizarea veniturilor publice, în mod implicit creşterea rolului sistemului fiscal al finanţelor publice locale, precum şi prevenirea fenomenelor de evaziune fiscală în acest domeniu, cu efecte benefice pentru întregul sistem social.
Sub acest aspect, sistemul fiscal al finanţelor locale urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi sociale ale administraţiilor publice locale.
Evoluţiile petrecute în ţara noastră, după 1989, în sfera sistemului fiscal al finanţelor locale şi-au găsit reflectarea, numai în parte, în literatura de specialitate.
Dezvoltarea continuă a finanţelor locale, inclusiv a sistemului fiscal se cere a fi reflectată în noi lucrări.
Lucrarea de faţă încearcă să dea un răspuns acestor cerinţe.
Prin conţinutul şi modul de tratare a problemelor, lucrarea se adresează unui cerc larg de cititori. În primul rând, ea va putea fi utilă celor care lucrează în cadrul serviciilor de specialitate ale administraţiilor publice locale. Oferind o imagine de ansamblu asupra sistemului fiscal al unităţilor administrativ-teritoriale, lucrarea poate interesa şi alţi specialişti, care prin natura activităţii şi preocupărilor lor au tangenţă cu domeniul impozitelor şi taxelor locale.