Descriere:
În cele treisprezece capitole care constituie osatura manualului, autorii prezintă concepte şi idei de bază de natură să formeze o imagine integratoare asupra întreprinderii sub cele trei aspecte fundamentale menţionate mai înainte. Privită în evoluţia sa, întreprinderea are o cultură proprie şi un mod de comunicare specific, care, în concepţia autorilor, sunt determinante pentru formarea unei imagini favorabile în cadrul pieţei. Aceste aspecte sunt tratate în partea finală a manualului deoarece constituie un corolar pentru toate celelalte activităţi, întreprinderea fiind un organism viu, social, prin excelenţă.
Mediul în care apare şi se dezvoltă întreprinderea de azi este din ce în ce mai turbulent şi concurenţial din cauza fenomenelor de internaţionalizare şi globalizare.
Întreprinderea zilelor noastre este confruntată cu o alegere exprimată de dihotomia: câştig mai mare-pierdere mai mică. Aceasta se reduce la a determina, în mod pozitiv, gestiunea sa curentă dar şi gestiunea sa strategică. Dacă prima are o bază contabilă cea de-a doua are un caracter anticipativ. Întreprinderea care deţine informaţie îşi va controla evoluţia viitoare.