În lucrare este tratată problema externalităţilor de mediu privite fie ca un câştig, fie ca o pierdere ca urmare a acţiunii iniţiale de producători sau consumatori şi care vor trebui incluse în costurile celor care afectează, într-o formă sau alta, mediul natural. În explicarea externalităţilor trebuie pornit de la clarificarea conceptelor de cost social şi cost privat şi de venit social şi venit privat. Faptul că unele externalităţi sunt pozitive, iar altele sunt negative impune problema alocării unor surse pentru diminuarea celor negative şi creşterea celor pozitive. Lucrul acesta duce de fapt la o analiză cost-beneficiu în care, şi de o parte şi de alta, trebuie implicate externalităţile de mediu, fie sub forma economiilor de producţie sau consum, fie sub forma dezeconomiilor de producţie şi consum.

      Astăzi apare stringenta problema internalizării acestor costuri pornind de la aplicarea principiului poluatorul plăteşte (PPP). În lucrare este prezentată tipologia instrumentelor economico-financiare şi administrative privind internalizarea costurilor. Folosirea standardelor de apreciere a calităţii mediului implică avantaje şi dezavantaje, rămânând ca soluţie perfecţionarea şi adaptarea acestora la condiţiile asigurării unui mediu natural sănătos. În privinţa permiselor, licenţelor, autorizaţiilor sau alte drepturi de poluare, consider necesar crearea şi funcţionarea unor pieţe specifice care să stimuleze acţiunile antipoluante şi să stabilească “preţul” real al oricărui impact asupra resurselor de mediu. Totuşi, nu trebuie scăpate din vedere şi măsurile de descurajare a unor activităţi nepotrivite ce ar putea să apară pe piaţă cu respectarea tuturor jocurilor pieţei libere.